Cine nu recunoaşte următoarea situaţie?
O dispută pentru nimic
Trec ore şi ore până să ia sfârşit.
Medierea poate aduce schimbarea!
Fără procese interminabile
Fără costuri ridicate.

header_57.jpg

Basic Mediation Course

Basic Mediation Course – programul de bază de formare a mediatorilor avizat de Consiliul de mediere, furnizează o bază solidă pentru studiile de specializare viitoare şi acoperă următoarele teme de studiu principale:


  • Mediatorul – rol, atribuţii, competenţe
  • Dimensiunile medierii
  • Metode şi tehnici de mediere
  • Standarde profesionale


Mediatorul – rol, atribuţii, competenţe
Mediatorul trebuie să conştientizeze impactul intervenţiei sale asupra clienţilor. El trebuie să aplice competenţele dobândite în beneficiul clienţilor săi. Trebuie să stăpânească o gamă largă de competenţe pentru a acţiona ca mediator profesionist. El trebuie să ştie că are prejudecăţi şi că sexul său şi fosta sa ocupaţie i-ar putea influenţa acţiunile.
Pe parcursul cursului se acordă o mare atenţie dezvoltării competenţelor pe care trebuie să le deprindeţi pentru a deveni un bun profesionist în mediere.

Dimensiunile medierii
Medierea a devenit o ocupaţie profesională. Noile evoluţii au făcut evident faptul că sunt mai multe “drumuri care duc la Roma”. Pe parcursul cursului vor fi evidenţiate patru modele diferite de abordare. Noul mediator va trebui să decidă singur care model se potriveşte cel mai bine personalităţii sale. După absolvirea cursului de bază, formarea mediatorului continuă prin cursuri de specializare avansate.

Metode şi tehnici de mediere
Fiecare model are metode caracteristice de intervenţie, cum ar fi parafrazarea, rezumarea, arta intervievării, perspective în timp, intervenţiile paradoxale şi caucus.Toate aceste tehnici diferite vor fi abordate şi puse în practică prin jocuri de roluri.

Standarde profesionale
Programa de pregătire, avizată de Consiliul de mediere, respectă cerinţele de conţinut ale programului de formare cuprins în Standardul de formare a mediatorului şi asigură dobândirea competenţelor profesionale prevăzute de Standardul Ocupational al mediatorului. În plus, datorită caracterului său internaţional, Edumonde Mediation acordă o atenţie deosebită prevederilor Codului European de Conduită pentru Mediatori.

Certificarea
Programul de formare Basic Mediation Course se finalizează cu examen de absolvire organizat conform dispoziţiilor Consiliului de mediere. Certificatul de absolvire atestă îndeplinirea condiţiei art. 7 litera f din Legea nr. 192/2006 pentru dobândirea calităţii de mediator autorizat.

Accesul la profesie  
Poate fi mediator persoana care îndeplineşte condiţiile art. 7 din Legea nr. 192/2006, cu modificările şi completările ulterioare:

  1. are capacitate deplină de exerciţiu;
  2. are studii superioare;
  3. are o vechime în muncă de cel puţin 3 ani;
  4. este aptă, din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei activităţi;
  5. se bucură de o bună reputaţie şi nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei;
  6. a absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor, în condiţiile legii, sau un program postuniversitar de nivel master în domeniu, acreditat conform legii şi avizat de Consiliul de mediere;
  7. a fost autorizată ca mediator, în condiţiile prezentei legi.